De pe stradă

O bună parte din timpul zilnic îl petrecem pe stradă, printre oameni. Fie că mergem pe jos, cu transportul în comun sau cu mașina personală, este aproape imposibil să nu calci pe stradă, acolo unde sunt oameni și oameni. În timp ce stai la semafor sau la coadă la covrigi, uită-te în jurul tău și vei fi surprins câte tipuri de oameni poți întalni. Acolo suntem toți egali, chiar dacă unii au cizme de 35 de lei și alții se încalță de la designer, călcăm în același noroi. Iar căzătura pe ghețuș e la fel de durereoasă amortizată fie de o haină ieftină sau una de blană. Pentru cea din urmă au murit câteva animale, dar probabil că îți vor lua revanșa ele cumva în viața de apoi..

Ei bine, aici în stradă, am avut de cele mai multe ori parte de dezamăgiri. Eu sunt de fel un om cu principii, cred în Bine și tot ce reprezintă el. Cred în tânărul care ajută un bătrân să treacă strada, cred în puterea noastră de a schimba destinele altora în bine, oricât de utopic sau clișeistic ar suna. Văd realitatea și nu îmi place, dar continui să sper la mai bine. Mai ales că o întâmplare din stradă îți poate influența starea de spirit și îți face ziua mai bună sau mai rea...de cele mai multe ori mai rea.

E iarnă, e zăpada murdară, e ghețuș, sunt băltoace, e aglomerat pe trotuar, în trafic, în troleu, la metrou, în mintea ta...Își mai arată soarele fața amăgitor și mai că te-ai bucura dacă nu ai ști că zăpada o să se transforme în râuri și lacuri în curând și o să îți între în cizme. La naiba! Să îți mustească ciorapii toată ziua nu-i chiar amuzant. Noroc ca se poartă cizmele alea ieftine de cauciuc, te scoți sezonul ăsta. La băieți nu știu ce se poartă, dar sper că au bocanci rezistenți. Eu una mă și umplu de stropi până în creștetul capului, nu mă salvează nicio cizmă din lumea asta! :((

Eu una nu îmi amintesc cazuri în care o întâmplare din stradă să îmi facă ziua mai frumoasă. Nu am întâlnit niciun ”erou urban”, niciun caz care să îmi întărească speranțele pentru societatea decentă la care visez. Poate doar arta urbană mă mai face să zâmbesc sau o figură interesantă îmi atrage atenția..în rest, cel mai frumos obicei pe care l-am observat la unii, este că încă se mai citește...cărți vreau să spun! Sigur, se citește la greu presa de scandal, e singura mea ocazie să mai aflu ce mai mint tabloidele. Altfel, văd destul de des câte o carte, un ebook-reader, etc. Și eu citesc, dar nu la fel de mult ca înainte. Când eram eu mai mică, eram disperată după citit. Mergeam zilnic la bibliotecă și citeam, citeam, citeam...cea mai bună formă de evadare. Cred că de vină pentru felul meu de a fi actual sunt cărțile pe care le-am citit. E ceva greșit la mine, sunt mai degrabă un personaj dintr-o carte, unul secundar care la final e dezvăluit ca fiind criminalul..Ei glumesc, nu sunt un Dexter modern, nu mă consider autorizată să iau soarta lumii în propriile mâini și să o dirijez după bunul plac. Poate într-o zi o sa fac și asta, într-un fel. O să vă conving pe voi că aveți nevoie de un lucru inutil și care nu face treabă prea bună. Se numește publicitate și încă mai învăț cum să vă manipulez fără ca voi să vă dați seama. Faceți-mi o favoare, nu vă mai opuneți. Nu vă conving eu, o face altul, oricum nu mai luați decizii raționale...

Dar ca de obicei, am divagat..vroiam să vă povestesc despre acei indivizi care te opresc pe stradă să îți facă marea onoare de a te invita la un casting. Cred că știți la ce mă refer. În momentul ăsta ei sunt preferații mei la capitolul stres maxim. Cine dracu se cred ei să pună mâna pe mine, să mă tragă înapoi, să mă strângă de braț că să îmi ofere marea onoare de a apărea probabil într-un reality show de 2 bani, să mă fac de râs la tot poporu, cu televizoru. Nu, nu așa vreau să mă fac cunoscută! Dau peste ei în trei zone (stația de tramvai 41 de la SIR, Afi Palace Cortoceni, Unirea) și mereu, mereu, dar MEREU e aceeași poveste..sunt al naibii de tupeiști dacă își permit să procedeze așa. Dar pentru asta au fost angajați, să fie agresivi, altfel cine are timp să îi asculte, să le dea o șansă măcar? Și cine m-a făcut pe mine așa politicoasă..care e răspunsul meu? ”Ar trebui să vă fie rușine să vă purtați așa!” spun eu de colo...cred că s-a râs tipu..Trebuie neapărat să învăț să fiu obraznică și să înjur! Cândva..

Încă o știre despre protestatarii din Piața Universității. Și despre sinistrați

O știre care nu implică sânge, sex sau scandal, deci poți să treci mai departe. Da, citești despre subiectele astea două de săptămâni întregi, astfel că ai devenit imun. Niște ”ciumpalaci”, cum au fost ei caracterizați de un lider PDL și cum se recomandă unii dintre ei, încă se încăpățânează să iasă în stradă să protesteze pentru mine, pentru tine, pentru o țară întreagă. Nici nu mai știm parcă motivul care i-a scos în stradă, dar lista revendicărilor lor cuprinde atâtea probleme încât pare imposibil de reținut toate. Ca s-o scurtăm, oamenii aceștia vor să li se respecte drepturile cetățenești care le sunt încălcate sub toate formele. În ciuda violențelor care au avut loc în primele zile ale manifestațiilor, acestea au provocat schimbarea Primului-Ministru și a miniștrilor PDL din Guvern. O luptă câștigată dar un război întreg de luptat în continuare.

Sinistrații sunt și ei un subiect mult prea dezbătut în presă în ultima vreme. Viscolele năprasnice au acoperit sate întregi din mai multe județe din partea de sud-est a țării. Atât de multe încât și eu și tu și poate chiar protestatarii din Piața Universității au rude și cunoștințe sub nămeți. Mai ales în situația în care condițiilor meteorologice ce nu pot fi controlate adăugăm și ineficiența autorităților de a acționa în consecință. Ca în fiecare an, autoritățile responsabile s-au declarat luate pe nepregătite, de parcă nu e iarnă și nu există un institut meteorologic care a emis avertizări prealabile.

Ei bine, protestatarii și-au mai adăugat o cauză pe listă și anume pe cea a sinistraților. Vineri și sâmbătă, kilometrul 0 al Capitalei a fost punct de colectare de medicamente și alimente pentru înzăpeziții din județul Ialomița. Știm cu toții despre colectele de ajutoare, mulți își fac reclamă pe tema asta fie că sunt televiziuni sau producători de alimente. Oamenii de rînd au contribuit și ei cum au putut, mobilizându-se în timp record. Astfel s-au strâns 10 mașini cu ajutoare.

Ce își doresc totuși, sinistrații? Mâncare mai bună sau mai multă? Nu. Și ei, ca și sinistrații din Piața Universității în a căror într-ajutorare nu mai vine nimeni, vor ca autoritățile să își facă treaba eficient. Sunt recunoscători pentru ce primesc, ba chiar unii mai fac un ban în plus prin speculă, dar ei nu au nevoie de mila noastră. Ei vor să le fie desfundate drumurile pentru ca aprovizionarea magazinelor să fie posibilă, să își cumpere singuri ce au nevoie, să meargă singuri la spital sau la farmacie, să îi viziteze rudele de la oraș și astfel să se justifice plata taxelor pe care dealtfel, le plătesc cu regularitate către stat. Să se justifice promisiunile pe care politicienii si primarii locali le fac în campaniile electorale. Să se justifice statutul lor de cetățeni ai unei Republici Democratice.

Protestatari sau sinistrați, ei vor același lucru, vor Respect.

Nu știam că:

-Prima rafinărie din lume s-a înființat la Ploiești, construită de frații Mehedințeanu la marginea orașului, în apropierea gării de Sud.
-Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant.
-Mașinile electrice datează de la începutul secolului XX, dar la care s-a renunțat din cauza limitărilor de ordin tehnic sau funcțional.
-Colorantul alimentar din iaurtul Casa Bună, care se numește Cosenilă, este 100% natural astfel: Cosenila este defapt o specie de gândaci ce trăiesc în Mexic și Peru pe anumite specii de cactuși. Din acești gândaci se extrage un colorant roșu aprins, care apoi este transformat în coșenilă, carmin sau acid carminic. Procesul nu îl voi mai detalia.


Listă în construcție! Puteți să veniți cu propuneri. :D

Let there be Rock!

Prejudecăți. Toți le avem. Și astăzi voi scrie despre prejudecățile pe care le aveam și pe care le-am depățit. Este vorba despre muzica rock pe care nu am cunoscut-o până de curând. Odată cu Dragoș au apărut multe lucruri frumoase în viața mea, lucruri în care cred și de care aveam nevoie. Muzica de calitate este unul dintre ele. Deși nu am renunțat la gusturile mele în materie de muzică, am asimilat în ultimul an cultura muzicală pe care ar fi trebuit să mi-o creez de mică.
Auzem în tinerețile mele des de Metallica, The Rolling Stones, Nirvana, The Doors, Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen, Rammstein, Jimmy Hendrix, Santana.....etc, etc, etc...dar nu le-am ascultat muzica și mare rău am facut. Nu este însă timpul trecut și pot spune că sunt un ucenic bun. Acum ei sunt favoriții mei, alături alte nume grele ale muzicii. Nu are rost să fac o diferență în funcție de gen între cei mai sus menționați, o să îi pun în aceeași oală cu B.B. King, Bob Marley, Janis Jopplin, Louis Armstrong,  Eric Clapton & co.
Așadar, vă prezint mai jos câteva topuri personale related..

1. Topul melodiilor pe care le ascult pe repeate:

• Santana- Black magic woman

• The Doors- Indian Summer

• Queen- Love of my life

2. Topul melodiilor crazy mood:

• Rolling Stones- Satisfaction

• The Doors- Alabama Song

• Pink Floyd- Money

Ah, ce idee proastă asta cu topurile...sunt prea multe melodii bune și nu le pot clasifica!
Unii dintre acești artiști au murit foarte tineri dar moștenirea pe care au lăsat-o va dăinui mulți ani de-acum încolo.

Club 27
Kurt Cobain a murit pe 5 aprilie 1994 la 27 ani.

Jim Morrison  a murit pe 3 iulie 1971. Avea doar 27 de ani

Jimi Hendrix  a murit pe 18 septembrie 1970, tot la 27 de ani.

Janis Joplin a murit pe 4 octomprie 1970, la 27 de ani.

Să nu-i uităm nici pe:
Freddie Mercury, 45 de ani (1946 –1991) a murit bolnav de SIDA.
John Lennon, 40 de ani (1940-1980) a murit împușcat.

O amatoare

Timpul trece, munca rămâne..zilele astea am lucrat la un design nou de CV pentru mine. Eu spun că arată bine și sper ca în curând să îl imbogățesc și în conținut, nu doar în imagine!

După cum se observă, nu am atașat înca o poza, la asta mai am de lucru :)) Și probabil că va urma și o carte de vizită în curand. Până atunci, vă arăt cartea de vizită pe care am facut-o pentru Dragos.

Cel mai bine lucrez în Corel Draw dar mă mișc destul de bine și în Photoshop și Illustrator...amatoric vorbind! Dar în joaca asta a mea am reușit să învăț destule. Aveam de ales între manualul de 500 de pagini în engleză și joaca. O să răsfoiesc totuși manualul din când în când.

Blah, blah, blah

Mi s-a atras adesea atenția că vorbesc mult. Uneori mai subtil, alteori în față, după gradul de rudenie. Dar pot să mă supăr pe mama? Speranța mea e să nu vorbesc și prost -mereu- ci poate mai scap și ceva fraze coerente și inteligente. Cu toate astea, nu vorbesc mult decât atunci când mă simt bine sau sunt obosită. Azi am fost într-o pasă bună, oare am produs mulți nervi?  Dacă vreți să îmi închideți pliscul pentru o perioadă, trebuie să fiu extrem de supărată, ceea ce se întâmplă foarte rar. Sunt un ocean nesfârșit de calmitate, toleranță și iertare. Cum s-o dai să fie bine?

Mi s-a atras atenția de foarte multe ori că am o imaginație prea bogată. Deci, după ce că vorbesc mult, turui într-una despre tot felul de detalii sau fantezii care pentru ceilalți oameni nu prea se leagă. Chiar astăzi cineva m-a întrebat foarte serios pe ce lume trăiesc și i-am răspuns senină că nu pe lumea asta. Asta e clar! Așa cum eu le respect personalitatea (sau lipsa ei) celor din jur, nu mă aștept ca ei să mi-o respecte pe a mea. Măcar atâta lucru am învățat din lumea asta. Și ce e mai bine e că nu am nevoie de aprobarea nimănui să fiu eu.

Mi s-a mai atras atenția de puținii oameni care mă au la suflet că nu mă apreciez destul, că nu mă iubesc. Am numeroase complexe dar și mai multe aspirații și vise care să le acopere pe primele. Nu îmi recunosc succesele iar corul de lăudători l-am stopit cu o găleată de apă rece..nu merge cu de-astea la mine!

Și-am crescut...

Etalonul maturizării mele îl reprezintă ADEA. Prima amintire pe care o am din viața mea e legată de ele și multe dintre cele mai frumoase clipe le-am petrecut cu dragele mele prietene și surori. Ne-am împărtășit și bune și rele și am încercat să ne ajutăm mereu. Chiar aseară ne-am revăzut, pentru un eveniment special din viața noastră. Fluturik noastră se căsătorește. Am primit aseară invitațiile, ne-am lăudat cu inelele de logodnă, ne-am făcut planuri de ținute, am plănuit o mică escapadă a burlăcițelor în cinstea frumoasei miresici, am bârfit, ne-am amintit de trecut...

Nu îmi amintesc să ne fi făcut vreodată astfel de planuri în copilărie, dar iată că am ajuns și aici. Deși în jurul meu am întâlnit mai multe exemple de mariaje eșuate care mi-au zdruncinat încrederea în instituția căsătoriei, nu renunț să cred în dragoste. Privesc nunta și căsătoria ca pe o celebrare a dragostei împărtășite. Despre responsabilitățile care apar odată cu un copil, credite la bancă și altele vom avea toate timp să aflăm și să ni le asumăm. Acesta este începutul abia, cine sunt eu să vorbesc despre celelalte?

Alinuța, draga mea, vă doresc o viață plină de împliniri, multă sănătate și înțelepciune, să treceți prin toate cu bine!

Sursa foto Renaissance studios.